Mănăstirea "Sf. Irh. Nicolae", Condriţa

(mănăstire de călugări, 18 vieţuitori)

Hram: Sfântul Ierarh Nicolae
Administrator - prot. mitr. Veaceslav (Spac) Date de contact:
MD-2083, s. Condrita, mun. Chisinau
Tel: 0-22-79-77-77
GSM: 0-691-11-895
Adresa: s. Condrita, mun. Chisinau
Aşezare: la aproximativ la 15 kilometri de gara Straseni şi la 26 de kilometri de municipiul Chisinau.
Istoric:

Nu se ştie în mod sigur când şi de către cine a fost întemeiată această mănăstire. Se crede că în anul 1783 un ieromonah, Iosif, împreună cu câţiva monahi din Căpriana, ar fi cei dintâi întemeietori ai schitului Condriţa.. Prima biserică cu hramul "Sf. Nicolae" probabil că exista deja în anii 20 ai sec. XIX, când s-a construit clopotniţa. În anul 1891, pe timpul economului mănăstirii Teofan Ursu, această biserică a fost reparată. Între anii 1895-1897 a mai fost construită o biserică, căreia i s-a dat hramul "Adormirea Maicii Domnului". Cam în aceiaşi perioadă au fost construite noile: trapeză, chilii, hotelul cu un nivel şi cerdacuri - galerii şi a. Mănăstirea avea o incintă bine amenajată, înconjurată de un gard înalt. Ea dispunea de 61 de hectare de pământ arabil. În anul 1918 mănăstirea Condriţa s-a separat de mănăstirea Căpriana, căreia i s-a subordonat timp de mai bine de un secol. În anul 1947 mănăstirea a fost închisă forţat şi devastată. Ulterior aici a funcţionat o tabără de pioneri. În 1993 mănăstirea a fost redeschisă şi s-au început lucrările de restabilire.

Biserica Adormirea Maicii Domnului are un plan dreptunghiular, 5 turle mici, ornamentale. Pronaosul a fost despărţit, iniţial, de naos printr-un perete, dar pe timpul mitropolitului Gurie Grosu peretele a fost dărâmat, iar în pronaos s-a construit cafasul. La întrare s-a zidit o tindă. Pereţii bisericii sunt groşi de 1,2 metri, sub ea aflându-se un subsol. Tavanul bisericii are formă semicilindrică, in colţurile căruia sunt pictaţi cei patru Sfinţi Evanghelişti.
Fresca bisericii a rămas cea veche, pentru că a fost acoperită cu var şi s-a păstrat intactă. Fresca, restaurată în 1995, este realizată în stil rusesc. Iconostasul se află pe o solee înaltă, având cinci trepte.Răstignirea deasupra uşilor împărăteşti, cu cei 12 Apostoli, datează din secolul XIX şi a fost adusă din Mănăstirea Noul Neamţ după 1993, iar cele două icoane de pe catapeteasmă sunt aduse în anul 1995, de la Mănăstirea Capriana.
În curtea mănăstirii se află o piatră veche, cu semnul crucii săpat pe ea şi o inscripţie ilizibilă. După părerea călugărilor, această piatră indică locul unde se află vechea biserică de lemn, din secolul al XVIII-lea. Biserica de vară are următoarele dimensiuni: lungimea de 34 de metri, iar lăţimea de 16 metri.

Biserica nu are voie să moară

"Biserica nu are voie să moară" –a fost si este crezul parintelui Filaret. In 1993, cand a venit la Condriţa ca să redeschidă mănăstirea, a început de la nimic. „Nu aveam o cană că să bem apă. Mergeam la izvor şi sorbeam apă dintr-o cutie de la conserve", işi aminteşte stareţul. „Catedrala nu avea turle, iar pe acoperiş creşteau pomi, care erau atât de mari încât când i-am tăiat de pe biserică doi oameni nu-i puteau da jos. Chiliile nu erau, casa în care stam acum am ridicat-o când am venit. Am refăcut parţial exteriorul bisericii de vară, am reparat acoperişul, uşile şi geamurile de la biserica de iarnă, unde slujim acum, care de asemenea era în stare avansata de ruinare"

Sfânta Mănăstire Condriţa a fost închisă în 1947, fiind printre primele victime ale comunismului. Era considerată una dintre cele mai bogate mănăstiri, avea odoare preţioase, icoane, lucruri care înfrumuseţau viaţa monahală şi o bibliotecă inedită, fusese un centru spiritual al Basarabiei. Prin '37 la Condriţa era rând pentru a intra ca ascultători. Părintele Filaret spune că atunci când s-a închis mănăstirea erau peste 20 de călugări, dar pe timpuri la Condriţa au fost şi 80-100 de călugări.

Semne şi minuni

„S-a considerat că mănăstirea, fiind amplasată în centrul Codrilor, este locul potrivit pentru şcoala de silvicultură. Iniţial, au intrat şi au cerut un bloc, pentru ca în scurt timp să acapareze toată mănăstirea. Stareţul s-a refugiat în România, unde actualmente este înmormântat. În 1956 aici s-a înfiinţat tabara de pionieri „Zoia Cosmodemeanskaea".

Părintele Filaret de la Condrita a povestit: „Când s-a închis mănăstirea, toate chiliile au fost demolate. Până şi cimitirul a fost „îndreptat" cu buldozerele şi s-a ridicat o căsuţă pentru copii. Dar aici ei au stat foarte puţin, căci aveau vedenii pe timp de noapte. Într-una din seri, rămas să se joace până târziu, un copil se întorcea spre căsuţă mergând printre biserici. Se spune că atunci i-a apărut în faţă un chip de călugăr şi în grai omenesc l-a chemat la el. A fost mare scandal, căci copilul s-a speriat şi a rămas gângav pe viaţă. După deschiderea mănăstirii s-m demolat căsuţa construită pe cimitir. Peste doi ani, prin minune, o parte din morminte s-au ridicat, revenind la starea dinaintea devastării".