Mănăstirea "Sf. Irh. Vasile cel Mare", Cuizăuca

(mănăstire de călugăriţe)

Hram: Sf. Irh. Vasile cel Mare

Stareţă: egumena Heruvima (Vîrlan)

Adresa: s. Cuizăuca, r.Rezina

Aşezare: la aprox. 63 km N de Chişinau, trecand prin Orhei

Date de contact: MD-5415, s. Cuizăuca, r.Rezina

Tel.0254-40-310, mob.0693-34-371

  Pe şoseaua principală Chişinău-Rezina, la kilometrul 27 de Orhei, o troiţă indică drumul spre Mănăstirea "Sfântul Vasile cel Mare". De la şosea, un drum bătrân de ţară şerpuieşte spre miezul pădurii, cam 50 de metri.  Puţini călători ştiu, însă, că acolo există un loc izolat de lume, unde se întâmplă lucruri minunate. Uimiţi de mesajul indicatorului, doar cei mai curioşi dintre pelerini ajung în acel loc aproape necunoscut, deoarece nu figurează pe traseele turistice.  În 1999, o mână de călugări a înfiinţat acolo, pe ruinele unei tabere pioniereşti, un aşezământ monahal, care azi poartă hramul unui Sfânt Părinte de primă importanţă. Zilnic, patru măicuţe împreună cu părintele lor duhovnic, se dăruiesc postului şi cumpătării, înălţând rugăciuni pentru întreaga ortodoxie românească. Deşi se află în vecinătatea satului Cuizăuca, rar suflet poposeşte acolo pentru închinare şi rugăciune. Monahii sunt îngăduitori cu localnicii deosebit de afectaţi încă spiritual de regimul  comunist, care nu înţeleg rostul şi menirea jertfei duhoviceşti.

Mănăstirea „Sfântul Vasile cel  Mare” a fost înfiinţată de câţiva călugări, risipiţi ulterior prin lume. Obştea actuală se nevoieşte acolo din 2002. La început, mănăstirea purta hramul Cuviosului Efrem Sirul şi a lui Antim Ivireanul.

Schitul a fost deschis la iniţiativa Protopopiatului Rezina pe locul unei foste tabere pioniereşti. Şi nu întâmplător. Părinţii au tot căutat prin arhive, unde au mai existat mănăstiri în cursul istoriei. Şi, minune! S-a ajuns la descoperirea uneia pe teritoriul localităţii Cuizăuca, chiar pe amplasamentul actual.

Conform arhivelor documentare, cu aproximativ 300 de ani în urmă, pe acel loc exista o mănăstioară. Un hrisov domnesc din 1778 arată că voievodul Alexandru Ghica delimita proprietăţile a doi moşieri, care se judecau  pentru nişte terenuri ce atingeau  teritoriul mănăstirii Cuizăuca. Nu se ştie exact cât timp a existat mănăstirea. Localnicii n-o reţin. Se presupune că întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, arhiepiscopul Dimitrie Sulima, succesorul binecunoscutului mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, a dus o campanie de închidere a mănăstirilor mici care nu aveau subzistenţă economică şi, probabil, aşezământul monahal ar fi fost închis. Conform altor versiuni, mănăstirea a dispărut în urma unor invazii tătare sau a vre-unei rebeliuni ţărăneşti.