Mănăstire de Maici
Hram- Sfântul Mare Mucenic Dumitru
Stareţă-egumena Gheorghia (Plăcintă)
Aşezare la aproximativ 70 km de or. Chişinău
Adresa MD 6439, s.Vărzăreşti, r. Nisporeni
Date de contact
tel. /+373/ 264 23 900
mob./+373/ 671 23 909
manastirea@varzaresti.md
Stareţă-egumena Gheorghia (Plăcintă)
Aşezare la aproximativ 70 km de or. Chişinău
Adresa MD 6439, s.Vărzăreşti, r. Nisporeni
Date de contact
tel. /+373/ 264 23 900
mob./+373/ 671 23 909
manastirea@varzaresti.md
Situată pe vârful dealului care marchează hotarul satului Vărzăreşti, mănăstirea cu hramul Sf. Mucenic Dimitrie ne face să mergem cu gândul în secolul al XV-lea şi să ne amintim de vechile aşezări monastice acolo unde accesul era tot mai inaccesibil, monahii fiind izolaţi cât mai mult de lume, dar în acelaşi timp fiind cât mai aproape de Dumnezeu. Mănăstirea Vărzăreşti este cea care a aprins flacăra monahismului în Basarabia. Despre existenţa ei se aminteşte pentru prima dată în hrisovul domnesc al lui Alexandru cel Bun, de la 1420, 25 aprilie: Din mila lui Dumnezeu noi Alexandru Voievod, Domnul Ţării Moldovei, facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi citindu-se...iar hotarul acestos sate care sunt pe Bocovăţ încep de la mănăstirea lui Vărzar.Ctitorul mănăstirii era Stan Vărzar şi au rămas cu numele lui – satul şi mănăstirea Vărzăreşti.
O perioadă mai îndelungată mănăstirea a fost ocupată de către tătari aceştia părăsindu-o abia în secolul al XVIII-lea atunci când de recostrucţia mănăstirii sa ocupat protoiereul Constantin Măcărescu, împreună cu tatăl său preotul Vasile, acesta din urmă îmbrăcând mai târziu haina monahală s-a numit Varlaam. De la aceşti vrednici preoţi la mănăstire a rămas Evanghelia de la 1742 şi Pascalia de la 1773, obiecte de cult care după anul 1918 nu vor mai face parte din patrimoniul mănăstirii ci vor fi aşezate în Muzeul Naţional din Chişinău.
Activitatea mănăstirii va fi întreruptă din nou de către tătari. În anul 1862 mănăstirea dispunea de biserica cu hramul „Sfântul Dumitru", înălţată pe locul bisericii vechi datată din anul 1796 care în alcătuirea ei avea şi o clopotniţă ce data din anul 1815. Construcţia noii biserici i era alcătuită din lemn având acoperiţul din şindrilă.
Chiar dacă la început a fost mănăstire de bărbaţi din anul 1815 statutul mănăstirii este modificat. Astfel la Vărzăreşti trec pentru a vieţui maicile de la schitul Cosăuţi, judeţul Soroca. În documentele mănăstirii sunt menţionaţi până la acest an trei stareţi ai mănăstirii:
• 1170-1800 – Protopopul Constantin Măcărescu;
• 1800 – 1808 – Egumenul Ioan;
• 1808 – 1815 arhimadritul Victor.
Din momentul sosirii maicilor la Vărzăreşti, stareţa obştei a devenit monahia Siglitichia care a stareţit din anul 1815 până în anul 1817, iar din acest an până în anul 1919 conducerea mănăstirii a fost preluată de către monahia Nazaria urmată de monahia Anisia care a stareţit un timp mai îndelungat până în anul 1835.
Biserica de vară „Sfântul Dumitru" a fost zidită între anii 1835 – 1861 în tumpul stareţiei monahiei Tecla Pancarenco.
La Vărzăreşti vieţuitoarele erau de diferite origini. Astefel aflăm că în perioada anilor 1862 – 1865 stareţă devine monahia Olga Prokopeiva care era malorosiancă iar din anul 1865-1881 la conducerea mănăstirii se află egumena Olimpiada Dogaru de origine bulgară. În timpul acestei stareţe în anul 1867 a fost zidit iconostasul bisericii de vară iar cu un an mai târziu – 1868, a fost construită biserica de iarnă „Sf. Dumitru", fiind încadrată în aceeşi construcţie cu stareţia. Meritele monahiei Olimpiada nu s-au terminat aici, tot ea fiind cea cu străduinţa căreia s-a construit zidul din piatră care încojoară mănăstirea precum şi trei corpuri de chilii noi.
Între anii 1881-1888 la conducerea mănăstirii sa aflat monahia Fevronia Haiducu în timpul căreia în posesia mănăstirii au intrat 140 ha de pământ. Monahiei Fevronia a urmat egumena Augustina Ceredicenco care a stareţit până în anul 1916, contribuind la reconstrucţia bisericii de vară punând şi bazele unui spital pe teritoriul mănăstirii.
Penultima stareţă de până la închiderea mănăstirii a fost monahia Evlavia Frunză care a avut meritul de a stareţi la Vărzăreşti 25 de ani, timp în care s-a ocupat intens pentru a aduce la o stare cât mai coresponzătoare biserica de iarnă cu hramul „Naşterea Domnului" ocupându-se şi de construcţia unui corp nou de chilii pentru vieţuitoarele mănăstirii, care erau în număr de 24 de monahii şi 111 surori.
Monahia Platonida Caelîc a fost ultima stareţă a mănăstirii vărzăreşti de până la închiderea ei de către purterea sovetică şi anume data de 10 iunie 1959.
Pe durata anilor în care mănăstirea a fost închisă, complexul monastic de la Vărzăreşti a servit mai întâi ca depozit iar mai târziu a devenit chiar casă de cultură. Această perioadă a fost pentru mănăstirea Vărzăreşti devastatoare, distrugându-se tot ce avea mănăstirea mai de preţ: icoane, cărţi, iconostase şi chiar unele din zidurile mănăstirii au fost năruite.
Prin mila lui Dumnezeu după anul 1989 atunci când începea treptat redeschiderea bisericilor şi respectiv a mănăstirilor, localnicii din Vărzăreşti s-au adresat şi ei mitrpoliei Moldovei de a le se îngădui reluarea activităţii mănăstirii.
Chiar dacă locuitorii satului au început reconstrucţia mănăstirii din anul 1990, obştea mănăstirii îşi începe activitatea abia în anul 1994 atunci când la Vărzăreşti poposesc monahia Gheorghia Plăcintă în calitate de stareţă şi egumenul Serafim Plăcintă în calitate de preot-duhovnic al obştii.
Odată cu sosirea lor la Vărzăreşti s-au început lucrările de restaurare a mănăstirii, în acelaşi timp s-a pus accent şi pe dezvoltarea vieţii duhovniceşti al vieţuitorilor, astfel numărul obştii crescând vizibil. La momentul de faţă obştea mănăstirii Vărzăreşti este formată din 43 de călugăriţe şi surori de ascultare precum şi 3 preoţi slujitori.
Biserica cu hramul „Sfântul Dumitru" este încă în proces de restaurare, fiind pregătiţi pereţii pentru a fi pictaţi. Dimensiunile bisericii sunt de 27 m lungime şi 11 m lăţime Biserica prezintă un plan cruciform, cu o navă şi cu o turlă semicercularăîn centru, cu clopotniţă situată deasupra pridvorului.
În anul 1997 la mănăstirea Vărzăreşti a fost readusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care a fost scoasă din mănăstire în anul 1959 atunci când a avut loc închiderea mănăstirii. Mănăstirea mai dispune de un număr însemnat de părticele de moaşte ale diferitor Sfinţi.
De menţionat este faptul că Sfânta Liturghie se săvârşeşte în fiecare zi iar programul este următorul program:
• 6:30 – Acatistul Maicii Domnului de la Vărzăreşti;
• 7:15 – Rugăciunile de dimineaţă;
• 7:30 – Miezonoptica;
• 8:00 – Acatistul zilei; Ceasurile; Sfânta Liturghie;
• 17:00 – Slujba Vecerniei şi Utrenia.
În fiecare zi de Vineri se săvârşeşte Sfântul Maslu şi spovedania obştii precum şi a credincioşilor care frecventează mănăstirea. Masa se serveşte de două ori pe zi: la prânz şi seara după vecernie.
Mănăstirea este vizitată permanent de credincioşi din toată ţara care doresc să afle linişte duhovnicească.
Mănăstirea Vărzăreşti rămâne în inimile credincioşilor din Basarabia cea care a deschis porţile monahismului pe teritoriul ţării noastre şi ca un adevărat turn al nădejdii şi credinţei care va străjui mult timp ca o adevărată mărturie pentru credinţa poporului basarabean.
O perioadă mai îndelungată mănăstirea a fost ocupată de către tătari aceştia părăsindu-o abia în secolul al XVIII-lea atunci când de recostrucţia mănăstirii sa ocupat protoiereul Constantin Măcărescu, împreună cu tatăl său preotul Vasile, acesta din urmă îmbrăcând mai târziu haina monahală s-a numit Varlaam. De la aceşti vrednici preoţi la mănăstire a rămas Evanghelia de la 1742 şi Pascalia de la 1773, obiecte de cult care după anul 1918 nu vor mai face parte din patrimoniul mănăstirii ci vor fi aşezate în Muzeul Naţional din Chişinău.
Activitatea mănăstirii va fi întreruptă din nou de către tătari. În anul 1862 mănăstirea dispunea de biserica cu hramul „Sfântul Dumitru", înălţată pe locul bisericii vechi datată din anul 1796 care în alcătuirea ei avea şi o clopotniţă ce data din anul 1815. Construcţia noii biserici i era alcătuită din lemn având acoperiţul din şindrilă.
Chiar dacă la început a fost mănăstire de bărbaţi din anul 1815 statutul mănăstirii este modificat. Astfel la Vărzăreşti trec pentru a vieţui maicile de la schitul Cosăuţi, judeţul Soroca. În documentele mănăstirii sunt menţionaţi până la acest an trei stareţi ai mănăstirii:
• 1170-1800 – Protopopul Constantin Măcărescu;
• 1800 – 1808 – Egumenul Ioan;
• 1808 – 1815 arhimadritul Victor.
Din momentul sosirii maicilor la Vărzăreşti, stareţa obştei a devenit monahia Siglitichia care a stareţit din anul 1815 până în anul 1817, iar din acest an până în anul 1919 conducerea mănăstirii a fost preluată de către monahia Nazaria urmată de monahia Anisia care a stareţit un timp mai îndelungat până în anul 1835.
Biserica de vară „Sfântul Dumitru" a fost zidită între anii 1835 – 1861 în tumpul stareţiei monahiei Tecla Pancarenco.
La Vărzăreşti vieţuitoarele erau de diferite origini. Astefel aflăm că în perioada anilor 1862 – 1865 stareţă devine monahia Olga Prokopeiva care era malorosiancă iar din anul 1865-1881 la conducerea mănăstirii se află egumena Olimpiada Dogaru de origine bulgară. În timpul acestei stareţe în anul 1867 a fost zidit iconostasul bisericii de vară iar cu un an mai târziu – 1868, a fost construită biserica de iarnă „Sf. Dumitru", fiind încadrată în aceeşi construcţie cu stareţia. Meritele monahiei Olimpiada nu s-au terminat aici, tot ea fiind cea cu străduinţa căreia s-a construit zidul din piatră care încojoară mănăstirea precum şi trei corpuri de chilii noi.
Între anii 1881-1888 la conducerea mănăstirii sa aflat monahia Fevronia Haiducu în timpul căreia în posesia mănăstirii au intrat 140 ha de pământ. Monahiei Fevronia a urmat egumena Augustina Ceredicenco care a stareţit până în anul 1916, contribuind la reconstrucţia bisericii de vară punând şi bazele unui spital pe teritoriul mănăstirii.
Penultima stareţă de până la închiderea mănăstirii a fost monahia Evlavia Frunză care a avut meritul de a stareţi la Vărzăreşti 25 de ani, timp în care s-a ocupat intens pentru a aduce la o stare cât mai coresponzătoare biserica de iarnă cu hramul „Naşterea Domnului" ocupându-se şi de construcţia unui corp nou de chilii pentru vieţuitoarele mănăstirii, care erau în număr de 24 de monahii şi 111 surori.
Monahia Platonida Caelîc a fost ultima stareţă a mănăstirii vărzăreşti de până la închiderea ei de către purterea sovetică şi anume data de 10 iunie 1959.
Pe durata anilor în care mănăstirea a fost închisă, complexul monastic de la Vărzăreşti a servit mai întâi ca depozit iar mai târziu a devenit chiar casă de cultură. Această perioadă a fost pentru mănăstirea Vărzăreşti devastatoare, distrugându-se tot ce avea mănăstirea mai de preţ: icoane, cărţi, iconostase şi chiar unele din zidurile mănăstirii au fost năruite.
Prin mila lui Dumnezeu după anul 1989 atunci când începea treptat redeschiderea bisericilor şi respectiv a mănăstirilor, localnicii din Vărzăreşti s-au adresat şi ei mitrpoliei Moldovei de a le se îngădui reluarea activităţii mănăstirii.
Chiar dacă locuitorii satului au început reconstrucţia mănăstirii din anul 1990, obştea mănăstirii îşi începe activitatea abia în anul 1994 atunci când la Vărzăreşti poposesc monahia Gheorghia Plăcintă în calitate de stareţă şi egumenul Serafim Plăcintă în calitate de preot-duhovnic al obştii.
Odată cu sosirea lor la Vărzăreşti s-au început lucrările de restaurare a mănăstirii, în acelaşi timp s-a pus accent şi pe dezvoltarea vieţii duhovniceşti al vieţuitorilor, astfel numărul obştii crescând vizibil. La momentul de faţă obştea mănăstirii Vărzăreşti este formată din 43 de călugăriţe şi surori de ascultare precum şi 3 preoţi slujitori.
Biserica cu hramul „Sfântul Dumitru" este încă în proces de restaurare, fiind pregătiţi pereţii pentru a fi pictaţi. Dimensiunile bisericii sunt de 27 m lungime şi 11 m lăţime Biserica prezintă un plan cruciform, cu o navă şi cu o turlă semicercularăîn centru, cu clopotniţă situată deasupra pridvorului.
În anul 1997 la mănăstirea Vărzăreşti a fost readusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care a fost scoasă din mănăstire în anul 1959 atunci când a avut loc închiderea mănăstirii. Mănăstirea mai dispune de un număr însemnat de părticele de moaşte ale diferitor Sfinţi.
De menţionat este faptul că Sfânta Liturghie se săvârşeşte în fiecare zi iar programul este următorul program:
• 6:30 – Acatistul Maicii Domnului de la Vărzăreşti;
• 7:15 – Rugăciunile de dimineaţă;
• 7:30 – Miezonoptica;
• 8:00 – Acatistul zilei; Ceasurile; Sfânta Liturghie;
• 17:00 – Slujba Vecerniei şi Utrenia.
În fiecare zi de Vineri se săvârşeşte Sfântul Maslu şi spovedania obştii precum şi a credincioşilor care frecventează mănăstirea. Masa se serveşte de două ori pe zi: la prânz şi seara după vecernie.
Mănăstirea este vizitată permanent de credincioşi din toată ţara care doresc să afle linişte duhovnicească.
Mănăstirea Vărzăreşti rămâne în inimile credincioşilor din Basarabia cea care a deschis porţile monahismului pe teritoriul ţării noastre şi ca un adevărat turn al nădejdii şi credinţei care va străjui mult timp ca o adevărată mărturie pentru credinţa poporului basarabean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu